Petre Rau

Întârziata vestire

- poeme -

CUPRINS

Întârziata vestire

E timpul

Nerostiri

Trecea un mort

Liniste

Ce pacat ca se moare

Efervescenta

Oglinda

Vale de rai

Primavara

Lepadati-ma Muntele lui Galilei

Din mari asezari

Sunt singurul apei Adverbiala

Mama îti spun

Sunt nebun murmurând beethoven

Rasare iarba

Chemarea tarmului

Reflectare

Fragmentata generatie Ramâi la marginea zilei E înca lumina

Am cumparat o bucata de luna

Alef nu-i alef

Noaptea

Fugeam

E ora sase, tata

Iubita iubire Efemera

Numai atunci

Humanitas

Oglindire

Toti mortii vorbesc

Am sedus minti

Prea multa iubire

Tot mai sper

Autobuzul

Totul e ca un vis

Nepasare
Gând în destramare

Sa fi iubit

Mai exist Undeva, cândva, cineva
Neîmplinire Treceai

Exilul

Ruine

Eterna iarna

Nimicul

Ratacire

A fost un alt rasarit

Februarie

Dureri

Dorinta

 În umbra toamnei

Te stiu aproape

Întregul mama Eminescului Si totusi

Iubito, suntem un triunghi

Dorinta

Vânt cuvânt

Amicului meu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Întârziata vestire

 

Prea multa cenusa si vin din Efes
Evolutii de ceara ascund
Anotimp fara rost si ruga ades
Ce mai esti, ce mai e, ce mai sunt?
 
Asfintit rupt în graba din calendar
Gaunos adapost din povesti
Te ajunge ultimul tren în zadar
Ce mai e, ce mai sunt, ce mai esti?
 
Ruine pe rând acordând sanse noi
Si rostirea de când si de ce
Copil leganat pe picior de razboi
Ce mai sunt, ce mai esti, ce mai e?
 

<<

 

 

 

 

 

Liniste

Respira lânga mine tacerea-mi si timpul
din scorburi apare
Stii nu mai astept singur înserarea si nici
ciudat prin somn nu mai sunt
E ora când dorul îmi creste îmi creste iar
noaptea se cuibareste prin mine tânara
sa moara
Ce albastru tâsneste dorul din trupu-mi
ca un murmur de fecunda ploaie de vara
Ramâi liniste aici lânga mine sa
despletim inocente himere sub marul
ce-si pleaca din nou crengile grele
de parca ceru-i sub el si-ar vrea sa se scalde-n lumina
Ramâi iar din de altadata tacerea
cuvintelor mele sa adunam împreuna
frunza diminetii picurata pe tâmpla
 

<<

 

 

 

 

 

Vale de rai

 

Verde vale de rai
Nepascuta de cai
Undeva tu erai
Doar a mea.
 
Ce miros de pelin
Într-un spatiu divin
Un noptatic suspin
Cuprindea.
 
Cer albastru suind
Pe miresme plutind
Visul meu unduind
Steaua mea.
 
Vale rupta din rai
Ce frumoasa erai
Numai tu ma stiai
Numai ea.

 

<<

 

 

 

 

 

Din mari asezari

 

Din mari asezari de lumina si oameni am
cunoscut umbra umeda a fruntii
Un singur os eram cicatrizat adânc de
himere contemplate în altar de eter
Vântul aprig mai sufla pe la spate iar
penumbra se pravalea în amintiri
peregrine
Cine ca mine mai ratacea pe atunci
timpul
O oameni nu asteptati solul neîntors caci
lungi stoluri de destine se prabusesc
când îsi încheie drumul cu o zi în urma
Nici framântatele gânduri nu lasati sa
mântuie noaptea
Mereu voi sunteti capatul orei nenascute
si iubirea doar prin voi încolteste
 

<<

 

 

 

 

 

Sunt nebun murmurând beethoven

 

Sunt nebun murmurând beethoven
Logodit cu o larma celesta
Ma lipsesc si de ultimul tren
Sa ascult mângâierea funesta
 
Bezna are bataie de clopot
Sunt nebun murmurând beethoven
Aud linistea apei în clocot
Suspinând suierat un refren
 
Si în soapta închin un catren
Prea des nascocitei mele iubiri
Sunt nebun murmurând beethoven
Înfruntând în amurg amagiri
 
Chem vulcani sa-mi astâmpere dorul
Prin gradini ratacit în Eden
Ce frumos ma strabate fiorul
Sunt nebun murmurând beethoven
 

<<

 

 

 

 

 

Fragmentata generatie

 

Fragmentata mea generatie e pe duca
siroaie de biti se preling din memoria ei
bucati inegale se tot cauta între ele
nimic nu se integreaza în timp si în spatiu
nimic nu se pierde nimic nu se adaoga
ci totul ramâne petrecut ca un quadrat
arhimedic silit sa-si recunoasca
nepasarea ca o neputincioasa chackra
mult mult prea echidistanta precum
goliciunea nebotezatului gând infinit
repetat pentru cine
 

<<

 

 

 

 

 

Alef nu-i alef

 

Demonstrasem ca alef nu-i alef
asa cum sperau putini filozofi
cifre minuscule încifrau descifrau
mi-a fost dat un fief de ascunse izvoare
merita pesemne timpul pierdut
printre muntii de semne
sa nu dispar linistit la culcare
ochiul meu avea o mie de irisi
convergenta uniforma curgea
picuri picuri
mâini încordate am închis în trei plicuri
si le-am trimis
ca pe o singura piesa de succes
la aceeasi adresa
 
Presedintele demonstratiei mondiale era
ocupat sau poate
prea mândru si demn nu mi-a dat
nici atunci nici acum nici un semn
singur aveam sa descopar o nenorocita
eroare
în singura mea noapte de însingurare
de la nord mai la nord prea adânc
operasem o axioma pe cord
 
O neliniste aripi câte una mi-a sfâsiat
prin crestet zvâcneau miliarde
de fluturi rebeli
cu o racoare perfida de aburi cerberi
ce pacat vai ce pacat ca nu a fost
într-o vineri
sa fi putut îndrepta din greseli
 
Orthos m-a trimis într-un fel de exil motivat
dintr-o lunga anamneza ecuatia mea
avea un semn mutilat dar cu toate acestea
o zi am fost o celebra ipoteza
 
Nu asa mi-am dorit încheierea
acum ratacesc precum un Tagore
resemnat
atât de vinovat de-atâtea treceri cu
vederea
 

<<

 

 

 

 

 

Iubita iubire

 

Vai iubita iubire discreta
Spre tine la tine sa zbor
Sa plutesc din planeta-n planeta
Sa urc sa tot urc sa cobor
 
Si îndata odata cu luna
În brate pe brate-o vei sti
Vor suna rasuna inimi una
Iubire iubita vei fi
 
Numai inima inima-ti plina
Va fi ne va fi adapost
Ocroti-ne-va luna divina
Iubire iubita cu rost
 
Îti voi da îmi vei da numai stele
Pierduti rataci-vom poteci
Arcui-se-va timpul prin ele
Iubire iubita pe veci.
 

<<

 

 

 

 

 

Oglindire

 

Într-o zi am surprins oglindindu-se în
mine oglinda mea iar eu tulburat ca un
vis trecator îi inversam bezmetic stânga
cu dreapta
Parea ca ma ia în serios se saluta în
mine frumos si-si zicea ce suflet de argint
vad ca într-o pasare ratacita si vesnic
fidela
Se strecura pe sub linistea mea si-mi
rascolea melancolii ascunse
Umbla prin viata mea ca printr-un castel darapanat
ba mi-a descoperit si câteva
rani proaspete nu stiu de unde si cum
aparusera ici colo
Nici un petic de trup teafar nu aveam
unde sa-mi adapostesc sufletul aratam
ca o carte de toti rasfoita
Singura oglinda mi-a spus problema ta e
la tine în tâmpla
 

<<

 

 

 

 

 

Tot mai sper

 

Tot mai sper ca-s nascut pe-o planeta straina
Ca un sfinx singuratec si sacru-n desert
Ca o lampa cu gâtul prelung si inert
Tot mai sper ca nu port nici o vina
 
Pe tata demult nu prea l-am stiut a ma sti
Si-l iubesc si acum atât de departe
Sunt singurul lumii aceste desarte
De mama mi-e dor în fiece zi
 
Mi-am ales un drum lung de dincolo de timpuri
Nu ma las prea usor de durere învins
Înca pâlpâie lampa cu gâtul aprins
Mai strabat miscatoare nisipuri
 
În biserici multimi îsi fac loc sa se-nchine
Ma vântura gândul închis în odaie
Gâtul lampii mai are zvâcniri de vapaie
Niste cruci se îndoaie în mine
 
Pe patul meu se asterne o noapte rece
Departe bat clopote prelung si subtil
Biata lampa anunta ceva din fitil
Cel prea mult asteptat nu va trece.
 

<<

 

 

 

 

 

Gând în destramare

 

Ispititi de ei însisi oamenii se regasesc
peste noapte în fata migrenelor lumii ca
serpi parasiti de lumina în policromele
amurgului vesnic
Se razletesc peste uitari altele noi în
mijlocul noptii termale prin undita
pescarul se îndragosteste de pestii sai
uitând pesemne talazuri de umbra
îngramadindu-se peste jocuri de alge
Despletita sub luna când umbra noptii se
aduna în scorburi apare suava fata din
ape
Sclavul ochi de pescar germina adânc
destramarea precum un Ovidiu exilat silit
sa-si recunoasca singuratatea
Atâta liniste-i pe malul marii iar oamenii
ispititi de ei însisi uita
 

<<

 

 

 

 

 

Neîmplinire

 

Cotidianul acesta nu mai are
nici un punct de vedere
o bucata de încredere a fost rupta din el
si face naveta
de la un capat la altul
prin mine.
Noaptea se tot catara pe încrengaturile mele
umbla de colo colo
ca umbra unui nebun neidentificat.
Dar cel mai mult ma doare
când îmi strica peste zi
câte o oglinda majora.
Mai bine e când doarme
mama ei de opozitie cuminte.
 

<<

 

 

 

 

 

Eterna iarna

 

De ce sevele nu urca în tulpini de
salcâmi primavara
Unde e iarba cu umerii dezveliti în ploaie
Nu aud al izvoarelor susur iesind din
adâncuri
Nu aud al cornului tipat nu aud nici glasul
privighetorii
Nu simt firicele calde de nisip sub talpile
goale si nici rasuflarea caprioarei în
adieri blânde
Nu vad decât pasi în zapezi înghetate
Stau în fata timpului si el ma fura
 

<<

 

 

 

 

 

Februarie

 

Frigul se strecoara prin ochiul deschis
în inima mea
Amortita pleoapa dezveleste un vis
din muntii de nea
 
Februarie dârdâie ca un suflator
în alamuri de ger
Flori în ferestre suspina de dor
pâna ce pier
 
Mocneste o gura eterna de mult
înghetatul cuvânt
Cu inima strânsa ma aplec sa-l ascult
adânc la pamânt
 
Bucuria tâsneste din trupu-mi de nea
muntii mei sunt mai grei
Mai alerg undeva între un fulg si o stea
calare pe zei.
 

<<

 

 

 

 

 

Te stiu aproape

 

Te stiu aproape
în contur de lactee
cu zvâcnire de portocala necoapta
îti culeg lianele
din împrejurul umerilor
uitati în arcuire
peste dimineata crinilor
iar din gradina frumoasa
prelungit
îti strivesc pe buze
tainuitele arsiti.
 

<<

 

 

 

 

 

Iubito, suntem un triunghi

 

Iubito, suntem un triunghi
Cu laturi perfect neegale
Eu, tu si noi
Tu, noi si eu
Noi, eu si tu
Fiecare cu fiecarele sale
Avem unghiuri ascutite si lungi
În care amestecam
Încordate clipele noastre
Vinovat fiecare avem câte un colt
Iar noi amândoi avem doua
În fiecare am depus câte o speranta
Abia învatam sa fim
Pe singura latura a noastra imposibila
Si ne rostogolim ca o roata
Curmând cuvinte mirific
Pe ipotetice vârfuri perfecte
Cine va descoperi oare
Primul din noi ortocentrul iubirii?
 

<<

 

 

 

 

 

E timpul

 

Gândurile se mai arcuiesc peste noapte
iar zborul de flacari albastre mai luneca
prin inefabile spatii
Înca mai sunt cu turma de oameni peste
huma pierduta-n ninsoare de muguri
Astept clipa când lumina se va îngramadi
peste umbra voi fi inocent în bratele sale
si am sa ma fac vinovat de tot ce-n
spatiul meu nu s-a facut minune
E timpul ca tâmpla sa se desprinda de
vis si sa întâmpine în zori aurora
 

<<

 

 

 

 

 

 

Ce pacat ca se moare

 

Nu stiu cum voi sfârsi noaptea asta
Framântarile mele-s nebune
Mi-e teama sa închid si fereastra
Doar prin ea poti patrunde la mine
 
Simtire mult prea des capilara
De ce ma atotprefaci în pribeag
Într-un punct ratacit pe afara
Un Galilei sprijinit în toiag
 
Ce pacat ce pacat ca se moare
Toiagul misca astre divine
Sacerdotii revin din uitare
Prin spatii de mult rupte din mine
 

<<

 

 

 

 

 

Primavara

 

Asadar nu mai exista nopti cuibarite pe gânduri
Se încovoaie de muguri lancile vântului
As vrea sa fiu mugur singur sa ma dezleg
din încolacirea primului vânt si sa
încoltesc din dorul sevelor coapte
Dar pasarea
Sa-i pastram dorul întoarcerii pe aceeasi
creanga
 

<<

 

 

 

 

 

Sunt singurul apei

 

Sunt singurul apei, valul ma trage
Largul albastru promite ceva
Nu sunt pescarusi, nu sunt nici catarge
Din mâini nu voi da
Si nici din picioare
Tarmu-i departe – adâncul ma vrea.
 
Subtirele apei patrunde în mine
Inima-i plina de valuri deja
Fapturi mici si reci îmi alearga prin vine
Flamândele ma vor rupe cumva.
 
Nu doare nimic si nu pare decât
Ca sunt singur, ca nu mai sunt si atât.
 

<<

 

 

 

 

 

Rasare iarba

 

Curg zboruri de pasari si curând se vor
dezgheta neostoitele havuze
De ce iubesc cuvintele tale primavara
De ce sub arcul îngalbenit de soare îmi
plec fruntea alba peste musuroaiele lumii
Substanta ta creste cu iarba-nceputa din
izvorul vesnic aproape iar din întinderi de
albastru frunzele aduna verdeata
sângele-mi danseaza cu iarba si gândesc
la nepieire de astri
 

<<

 

 

 

 

 

Ramâi la marginea zilei

 

Ramâi la marginea zilei, iubito
când stropi de lumina se cuibaresc
cu sclipire de fosfor
pe umerii tai arcuiti ca undele vremii
curând vom fi patrunsi de inefabil
livida nemiscarea va deveni tacere
si vom uita de noi
ne vom împreuna palmele
ca doua toarte de amfora
si neclintiti vom ramâne sub cer
precum un stâlp de poarta apolina
 

<<

 

 

 

 

 

Noaptea

 

Ca o unda fluida noaptea dispare în cercuri
învinsa în extreme curburi de sabia avida
a timpului
Din fluxul formelor ei numai chemarea visului
de taceri si idei e mai presus abisului
Am masurat orele stoarse din seve
pe creste argintii
atunci când apar zarile
cu raze de soare târzii
 

<<

 

 

 

 

 

 

Efemera 

 
Forfota mare în oras
Toti muritorii se pregatesc sa moara
Fiecare îsi asterne un capat de lume
La cap
Câte o batista doua
Câte putin
Si atât.
 
În rest se moare în liniste.

 

<<

 

 

 

 

 

Toti mortii vorbesc

 

Axa lumii se rostogoleste la picioarele tale
se zbate în exil timpul nenascut de
veacuri asteptându-te lumina tu o vei sti
pe buze când adorm tineri copacii
zâmbetul îti va trada fire necoapte
vei pastra pe retina lumina cucutei
înfrigurând inimi
Sa nu taci nimeni n-a existat fara sa
spuna ceva
Toti mortii vorbesc
 

<<

 

 

 

 

 

Autobuzul

 

autobuzul acesta ma duce departe
e cale lunga de mers asa mi se spune
timp am berechet de ce sa-l pierd
doar n-oi sta degeaba atâta vreme
doamne fereste
îmi vine asa si m-apuc sa scriu
cu degetul pe geam
desenez un cerc scriu un cuvânt doua
ce-mi trece prin cap mai si sterg si curat
cu dosul palmei câte un cuvânt ce nu-mi place
nu pare la locul lui
sau suna prea tipator când îl fredonez
si nu se aude cum trebuie din cauza motorului
aburesc geamul si scriu din nou
stau pe roata si ades îmi tremura mâna
mai si gresesc iara sterg si scriu iar
vecinul de banca trage de mult cu coada
ochiului ma întreaba ce fac
îi spun ca scriu ce-mi trece prin minte
atunci el se burzuluieste la mine
îi arata si doamnei din spate
dar aceasta nu vede nimic si ma întreaba
unde am scris citeste-mi si mie un cuvânt
vecinul nu se lasa cu una cu doua
ma cearta mai tare ca de ce scriu
de ce mâzgalesc geamul cu degetul
sa nu fie scris ceva despre el
mai s-o încurc în clipa aceea
noroc de sofer ca a intervenit la timp
zicând lasati-l oameni buni în pace
ca asa-i place lui doar nu strica geamul
autobuzul mai si merge cu noi
iar eu scriu mai departe fara oprire
pâna la capat am de gând sa termin un
capitol
al calatoriei mele de m-o tine degetul
caci vecinul meu s-a mutat mai în spate
suparat doamne probabil pe cuvintele
mele
 

<<

 

 

 

 

 

Sa fi iubit
 
 
Traiul meu suprapus peste doua veacuri
pofta de leacuri
a tot poftit
 
M-am tot certat cu toate legile lumii
si rostul glumii
nu l-am simtit
 
Am fost lut primitiv în apneic sistem
precum un blestem
am ratacit
 
Netalmacite armonii din univers
am surprins în vers
de necitit
 
Profetiile mele au fost desarte
himere moarte
timp irosit
 
Noroc ca mi-a dat Dumnezeu multa minte
sa am aminte
sa fi iubit

 

<<

 

 

 

 

 

Treceai
 
Treceai
niciodata ca atunci
dinspre singura lume a noastra
încovoiata amiaza
prin ruga retinei
licarire aureolata de struguri
Ce-a fost?
Chiar azi
mi-ai fluturat
o soapta straina
poticnire amara de drum

 

<<

 

 

 

 

 

Nimicul
 
E atât de ciudata uitarea
încât numai timpul o masoara
centima cu centima
fara lacomie si fara abuz
mereu fara sens.
Umbrele mele se destrama
ca visele dimineata.
Nimic nu e singur
neavând un nebun
al inimii
un poet
care sa redezminta totul
ca si când Nimic nu a fost
ca si cum Nimicul ramâne.
 
<<

 

 

 

 

 

Dureri

 

Simt o durere pentru zgomotele lumii
care îmi sparg timpanele
Simt o durere pentru întunericul lumii
care îmi înnegreste retina
Simt o durere pentru gândurile negre ale
lumii ce-mi distrug arborele vietii
Adeseori placerile mele ma dor placerile
altora ma înspaimânta
Traind aievea stiu ce voi fi dupa moarte
Nestiind ce am fost înainte de-a ma
naste.

 

<<

 

 

 

 

 

Întregul mama

 

Mama se împarte la doi
la trei si la patru
si asa mai departe
mereu fara rest.
 
Ce numar perfect este mama
totdeauna egala cu suma divizorilor ei!
 
Mama se împarte începând cu unu
si cu cât împartitorii devin mai multi
tot mai putina ramâne mama.
 
Singura diviziune imposibila
pentru mama
este cumplita împartire prin zero.
 

<<

 

 

 

 

 

Dorinta

 

Trupul adus de maree cu chip de amfora
la marginea elipsei de tara si-a scris
umbra pe nisip victorios ca o duna
sirenele pieptului si-a spart spre vaile de
departea cealalta a lumii
Ore la o margine dincolo pamânt
S-a plecat noaptea cu flaute sa deschida
trupuri de arbori adormiti peste ore
vapaia dorintei a sunat din trupuri ca o
scoica în fata vântului niciodata nascut
pe mare

 

<<

 

 

 

 

 

Nerostiri

 

Mai simt calcata iarba de tine iubito
Umbra moale miroase a urme de cerb
Prea timid asternut pasul tau ingognito
Reînvie blestemul acela superb.
 
Mai simt calcata iarba iubito de tine
Nedorita ispita ma paste firesc
Dar noptatice valuri îmi curg pe retine
Si mai des, tot mai des amintiri ratacesc.
 
Mai simt calcata iarba dar nu mai pot iubi
Tu ai fost, nu mai esti, nu mai fi.
 

<<

 

 

 

 

 

Efervescenta

 

Dorul tresalta din muguri de lumina
imitând piruiete albastre prin ore singura
iarba a trebuit sa creasca muindu-si
degetele firave în izvorul vesnic aproape
se cuvine închinare aceluia care zilnic îi
daruie viata din soare
 
Oamenii s-au obisnuit cu tarâna înrourata
sub talpi de aceea nu mai pacalesc
timpul încolacit din iarna în jurul gleznelor
pesemne au stiut sa aleaga ce este
deopotriva cu ei
 

<<

 

 

 

 

 

Lepadati-ma

 

Lepadati-ma oameni de crudul meu gând
Ca o torta uitata în mine arzând
Nefireasca lumina pâlpâind nefiresc
Nu mai stiu daca gândul mai e omenesc
Nu mai cred ca speranta ma poate salva
Nu mai vad daca chakra înseamna ceva
Ce lianturi pustii de la pur pân la met
Ce-a ramas de la zei din stravechi Egipet
Strig la voi si degeaba auzu-i pustiu
Ce mai sunt e acum ca si cum nu mai stiu.
 

<<

 

 

 

  

  

Adverbiala

 

Asadar macar odata
Poate rar chiar niciodata
Pe deplin adeseori
Mai precis de multe ori
 
Prin urmare nicidecum
Deseori abia acum
Deocamdata doar atât
Pe de rost numaidecât
 
Astfel destul de frecvent
Aproape suficient
Desi prea adverbial
Nimic parca nebanal.
 

<<

 

 

 

 

 

Chemarea tarmului

 

Într-o zi un poet
ratacind pe o mare
într-un vers desuet
va rosti o-ntrebare
 
De unde vine dorul atât de aproape
sa ramâna pamânt între ape?
 
Un poet s-a pierdut
ce poeme dispar
între tarmuri de lut
timpul e tot mai rar.
 

<<

 

 

 

 

 

E înca lumina

 

E înca lumina sa-mi trimit trupul la
culcare
De s-ar împlini astrul acesta cu mintea
mea lucrânda scormoni-voi ideea pe
tâmple iarasi va apasa tacerea lunii
mâinile strânge-voi la piept sa nu-mi
pierd marmora carnii
Timpul de va amurgi pe retine setea-mi
va exprima izvoarele din experienta
albastrelor dune spre mine privirea de vei
întoarce ostoit voi fi precum luntrasul în
mijlocul marii setos de tarâna
 

<<

 

 

 

 

 

Fugeam

 

Dezgropam arbori tineri cu dintii
Pietre largi dimprejur adunam
Toamna-mi sugea ochiul mintii
Si fugeam, si fugeam, si fugeam
 
Pravalit în arida visare
În mine somn de ecouri purtam
Galaxii îmi suflau în spinare
Si fugeam, si fugeam, si fugeam
 
Aveam batrâni melancolici pe creier
Cu vointa de ei ma rupeam
Frigul tâsnea prin criuri de greier
Si fugeam, si fugeam, si fugeam
 
Ma-ntreceam în viteza cu bezna
Doar o sfera eram, doar o sfera eram
Clipa marunta îmi sfâsia glezna
Si fugeam, si fugeam, si fugeam
 

<<

 

 

 

 

 

Numai atunci

 

Cine n-a uitat sa-si îndrepte cugetul spre
samânta elina si cine n-a stiut vechile
fluvii sorbind trecerea noastra
Aceasta unica durere sugrumând
buimace trude vei spune ca moare
undeva când samânta se rasplateste pe
sine din coltii subtiri dezgoliti pentru
coacere
Atunci încumeta-ti bratul sa urce semet
spre mântuire
 

<<

 

 

 

 

 

Am sedus minti

lui Nichita Stanescu

 

Prea singur sunt între godeliene sabii
Spargând evaluând necunoscute sfere
Am izbavit prea mult pustiite corabii
Iar omul cetatii m-a robit în tacere
 
Am sedus minti cu logiciene deprinderi
Pe Einstein l-am ucis cu inductii rebele
Am supus legi prin aspatiale întinderi
Si ani astronomici am zidit peste ele
 
Reneg azi definirea exacta de numar
Închid soarta lumii în sertar fara cheie
Sunt zei care poarta framântarea pe umar
Dau totul pe un singur surâs de femeie
 

<<   

 

 

 

 

 

Totul e ca un vis

 

Prin albastre si negre cristaluri în
noaptea de toamna sunetul singur se
prelungeste sub copacii mai rari decât pe
câmpie iar fumul dinspre munte
prefigureaza semnele lumii
Stii
Atâta fericire poate sa te laude când pe
trotuare se dezvelesc amortite lumini
Si sunt distante egale între mine si tine
mai tineri suntem decât clipa nenascuta
si mai eroi decât visele noastre
Totul e ca un vis
 

<<

 

 

 

 

 

Mai exist

 

mama mea cea demulta si trista
am nevoie de tine o data pe zi
nu mai stiu de iubire exista
deznadejdea ma poate strivi
 
degeaba ma ascund în oglinda
trupul ma apasa din ce în ce mai greu
numai vulturi în ochi se perinda
nici sfântul gând nu mai este al meu
 
pârjolite sunt tarmuri în mine
de maluri ma sprijin mereu fara puteri
caut o mâna întinsa de cine
ziua de mâine va fi precum ieri
 
iubire n-am aflat de o vreme
sunt singur ca un rau incurabil si trist
tot astept cineva sa ma cheme
si ma mir mereu ma mir ca exist
 

<<

 

 

 

 

 

Exilul
 
Ce-i drept
prea singur mi-am ales
exilul
am ratacit tacerea
sa ma urce
cu sensul ei
taiat
ba
rupt
nu mai scânteie pentru mine
astept dar frigul
rece
dinspre iarna
cu
lampase de exil
în frunte.
 
 
<<

 

 

 

 

 

 

Ratacire

 

Renaste speranta-n copil nenascut
Cu mâini ratacinde si chakra de lut
Amagire de mugur dinspre amurg,
Lumina de ceara aprinsa pe rug,
Banala plecare visata de om,
Adânca uitare-ntr-un biet axiom,
Ciudata chemare în vechi adapost
Învie în suflet din lumi fara rost,
Ex nihilo nihil doar pentru naluci
Ce oameni, ce soarta vedeti voi pe cruci?
 

<<

 

 

 

 

 

 

Dorinta
 
De mult n-ai trecut pe la mine, Durere!
Te-am nimerit la radacina oare?
 
 
<<

 

 

 

 

  

Eminescului

 

Picura dorul care ma frange
Curge izvorul uitarea plânge
Frunza în spuza pe creanga de tei
Rumpe o muza în trecerea ei
Noaptea învinsa se scurge firav
Iarba surprinsa rasare suav
Tresalta dorul pe dealul pustiu
Dulce amorul mai e înca viu
Glasul de piatra rupe suspine
Lira uitata vino la mine
 

<<

 

 

 

 

 

Vânt cuvânt
 
Vânt
Cuvânt
Leagan de ciuturi
Rascolire de fluturi
Crude saruturi
Descânt.
Vânt
Cuvânt
Tremur de roua
Încordare când ploua
Speranta noua
Crescând.
 
<<

  

  

 

Trecea un mort

 

Trecea un mort pe sub fereastra mea
Si nu avea cortegiu funerar
Inima-n piept îmi deveni mai grea
La gândul vietii mele de hoinar.
 
Trecea un mort pe sub fereastra mea
Iar sufletu-i zburda prin vesnicii,
Nu avea haine si nici trup n-avea,
Doar strabatea cararile pustii.
 
Trecea un mort pe sub fereastra mea,
Zbura pe sus, nu se vedea defel
Plutea frumos, ce singur mai era!
Era tacut, eram doar eu cu el.
 

<<

 

 

 

 

 

Oglinda

 

Searbada prezenta de gheata
în tine mi-am cunoscut amintirea
ivita dincolo de prima ta
racire
ca umbra pierduta în dimineata
dar goliciunea ta fireasca
ce dulce-mi e
si esti mereu de fata
la recea împotrivire
cu chipul altul decât cel stiut.
 

<<

 

 

 

 

 

Muntele lui Galilei

 

Urcam un munte cvadrilat
În vârful lui vroiam s-ajung
De-acolo sus m-as fi uitat
Sa vad departele mai lung,
 
Simteam ca as putea s-o fac
Aveam în sânge aripi noi
Dar îngeri ma trageau 'napoi
Pamântului sarac,
 
Un con de stele doar vedeam
Roind în spatiul plutitor
Si ameteam, si ameteam
De secole de dor,
 
Cerseam doar clipei cele reci
O lacrima sa pot stârni
De-acolo sus de va veni
Pe vesnice poteci.
 
O toga mi-era adapost
Vâsleam prin haos fara rost
Negam si iarasi înviam,
Ma amageam, ma amageam,
 
Astrii se-ndepartau usor
Ornicele bateau pe loc,
Ar fi fost loc, ar fi fost loc
Sa-ncap si eu sa mor
 
Nu-i un amurg, nu era vis
Ma rataceam adeseori
Plimbam ideea-n paradis
Si pârghia la subtiori,
 
Astrii priveau doar între ei
Cu-n singur ochi, un singur tel
Munte nu mai era defel
Doar bietul Galilei.
 

<<

 

 

 

 

 

Mama îti spun

 

mama îti spun am devenit bolnav
de o vreme un rau în mine zace
toti doctorii din lume n-au ce-mi face
iar eu ma simt din ce în ce mai grav
 
le dau si bani le dau de toate cele
le cer sa-si faca treaba cât mai bine
dar nu prea pot durerea sa-mi aline
iar uneori le-arunc cuvinte grele
 
tu nu mai esti simt lipsa ta anume
iubirea cea mereu mângâietoare
pe palma ta atotvindecatoare
as da acum toti doctorii din lume
 

<<

 

 

 

 

 

Reflectare

 

Au picurat din pestera pustie
Tacute lacrimi pasilor pierduti
Iar din izvoru-ntunecatei grote
Se mai aud si astazi stropi cazuti
 
Pamântule ce tainuiesti milenii
Substanta-n care unda si-a construit izvorul
Si murmurul s-a împletit cu dorul
De ce-o ascunzi în umbra vremii?
 
Stiu dar ca primul tau izvor
A fost eterna seva din adâncuri
Unde nimic nu poate-ajunge
Decât eruptia de gânduri
 

<<

 

 

 

 

 

Am cumparat o bucata de luna

 

Am cumparat o bucata de luna
vindea un nebun convenabil teren
cu acte în regula
 
Nu mi-am propus nimic sa construiesc
o casa ceva care sa zboare
(pe luna se pluteste uneori!)
în schimb am terenul meu premarcat
iubita mea proprietate
un loc al meu unde voi vrea sa ma odihnesc
 
Sunt vecin cu Venus la miazazi
(ce uimita a fost!)
ne trimitem deseori noaptea emailuri tandre
 
Înspre miazanoapte am vecin
un pamântean de-al meu
(nu i-am vazut niciodata fata!)
are omul o placuta ruginita la vedere
for sale leganându-se în adieri siderale
 
La rasarit mi-e vecin soarele almageste
iar la apus nu e nimeni pentru stiutul motiv
ca nu exista apus
 
Pe Venus o vad în fiecare dimineata
nuda face plaja în gradina mea prafuita
pe un cearceaf de raze sinodice
(ce priveliste minunata!)
ma si gândesc la luna mea de miere
nimic nu dori-voi mai mult
 

<<

 

 

 

 

 

E ora sase, tata

 

E ora sase, tata, ti-amintesti?
Straluminarea-mi intra-n asternut
Ti-as scrie-un vers aproape pe nimic,
Ti-as da poemul meu de la debut
În drumul tau spre treaba sa-l citesti
Numai ma lasa sa mai dorm un pic!
 
Si azi as vrea sa-ti pot spune la fel
Mai dorm, veghindu-mi visul de poet,
Scriu tot mai rar, aproape nu mai pot,
Privesc la chipul tau dintr-un portret
Dar ce pacat, tu nu mai esti defel!
De-ai fi, cu tine-as merge peste tot!
 

<<

 

 

 

 

 

Humanitas

 

Uneori
îi era atât de frica singur sa copilareasca
încât tipa dupa mine
amagindu-ma cu tot felul de jucarii
plictisitoare
pe care le ascundeam câte una într-o
groapa
victorian le aruncam într-o groapa
asa mai uitam ca se tinea scai dupa mine
 
Uneori
îi era atât de frica singur sa întinereasca
încât striga dupa mine
aducându-mi tot felul de injurii
pe nerasuflate le aducea
ma trageam lânga el încetul cu încetul
cu pasi precauti aproape ca ne atingeam
 
Uneori
îi era atât de frica singur sa
îmbatrâneasca
încât ma cauta pe lânga el
gândindu-ma prin preajma
adulmeca iertarea cu degetele
si ma ruga sa-i fiu aproapele
 
Rareori reuseam sa scap
desprinsul era ca o mana cereasca
 

<<

 

 

 

 

 

Prea multa iubire

 

Din ce haosuri s-a rotunjit iubirea aceasta
sunt înca plin de incertitudini albastre
inima-i ca o sfera desfasurata pe bolti
aprinse
cu-n ochi cuprinzând numai stele
scânteietoare stele
cu pasari albe zburând împrejur
le-as aduce pe toate în dormitorul meu
si-n vis dimineata voi înalta curcubeie
de ce iubire dai iara navala în mine
hai vino
de data asta îti voi numara
mai atent restul de zile
cine poate stavili risipirea aceasta
prea multa iubire iubito iubite
 

<<

 

 

 

 

 

Nepasare
 
Dezgolind
imuna liniste
de razlete deprinderi
îti numar împlinirea pasului
pe nepasarea tavanului
alimentat cu întindere
buimaca întindere
si lumea ta se termina
undeva aici în mine
peste exod
de
salbatice doruri
ropot de auricole
nestavilit
de nepasarea ta.
 
<<

 

 

 

 

  

Undeva, cândva, cineva

 

Undeva, cândva, cineva
Era cu mine, cu mine era
Eram cu ea, cu ea eram
Si-o iubeam, si-o iubeam, si-o iubeam.
 
De unde, de când, de cine
În mine se afla, se afla în mine
Eram acolo, acolo eram
Si iubeam, si iubeam, si iubeam.
 

<<

 

 

 

 

 

Ruine

                    - memoriu Piroboridavei -

 

Timpul si-a lasat umbra amara
Pe ziduri si stânci stravezii
Unde secreta doar nemiscarea
În labirinturi de piatra pustii.
 
Aici sunt doar visuri uitate
Si lacrimi cazute pe piatra
Sunt doar asteptari de vecie
Ale solului ispitei la poarta.
 
Doar tacerea în cercuri rasare
Din cuprinderea noptii pagâne
La marginea orei uitata pe muguri
În semisfera singuratatii stapâne.
 
Timpul si-a lasat umbra amara
Pe ziduri si stânci stravezii
Unde secreta doar nemiscarea
În labirinturi de piatra pustii.
 

<<

 

 

 

 

 

A fost un alt rasarit

 

De zori asteptat dintr-odata
cerul a frematat
În cuiburi frunze aprinse pe rând
cad învinse
Vibrari de copaci au trezit
multi gândaci
Cocorii au reconstruit la loc
triunghiul ascutit
Încovoiat peste huma s-a întins
un sarpe de guma
Talazuri de lumina s-au dezvelit
în surdina
Maluri si ape s-au trezit buimace
de somnul sfârsit.
Veti spune veti spune de unde
asta anume ?
Nimic nu mai e adormit caci a fost
un alt rasarit.
 

<<

 

 

 

 

 

În umbra toamnei

 

Se-ndoaie plopul în coltul gradinii
Cad frunze aprinse furate de vânt
Oftarea sihastra a zilelor scurte
O simt lânga mine-adormita în gând.
 
Cutremurat de-o veche amintire
A bucuriei de odinioara
La geamul de sub streasina uscata
Ascult taisul vântului afara.
 
Si urmaresc din casa trecatorii
Pâna dispar în cercuri mici în zare
Ma întristez la gândul înserarii,
La toamna revenita pe carare.
 

<<

 

 

 

 

 

Si totusi

 

Si totusi visam curgerea timpului când
înserarea ma surprindea pe creasta
Olimpului
când nepasatorul Icar pe retine tremura
ca roua pe frunza din mine
Cautam un nume aceluia care ma trezea
din adânca visare
Si totusi învaluit în pânzele noptii
simteam
cum peste mine se prabusesc sacerdotii
cum în scorburi orele de luna sunt atrase
cu sete de duna
n-am stiut nu stiam ca am fost
ca eram
 

<<

 

 

 

 

 

Amicului meu

 

Stii tu, amice, când din deal curgea suvoi de ape
Iar noi, cu talpile-n noroi, luptam sa nu ne scape
Gramezi de frunze moi si reci, siroi de dude coapte
Le adunam uzi si voiosi pâna târziu în noapte?
 
Rupeam din salcii crengi si foi, din mal bucati de huma
Sa astupam cu ele-n drum suvoi pletos de spuma
Ti-aduci aminte cum pe deal mai fluierau ciobanii
Când ora lupilor sosea? Ce iute-au trecut anii!
 
Am trecut ieri pe-acolo iar, am zabovit o clipa
Ciobanii s-au mutat mai sus, în vale-i doar o râpa
Pâna în apa atârnau crengi de salcii batrâne
Stii? Pentru-o clipa am crezut ca tu erai cu mine!
 

<<  

Coperta si tehnoredactare: Lina Cârligeanu
Culegere si corectura: Daniela Neculai

Întârziata vestire - 2002 - ISBN 973-0-02794-3

Copyright © 2002 - Petre Rau - Toate drepturile rezervate autorului