Capitolul I
COMPONENTE DE BAZÃ ALE CALCULATORULUI

I.5. MEMORIA EXTERNÃ

 I.5.1. DISCUL FIX (HARD-DISK)

        Un hard-disk este format din unul sau mai multe platane fixe, acoperite cu un material care permite imprimarea magneticã a datelor. Acesta este închis ermetic pentru a împiedica contactul cu diverse impuritãti care ar putea afecta tolerantele foarte mici cu care lucreazã capul de citire/scriere.
        Unitãtile de stocare pe discuri fixe (Winchester este un tip de disc construit de firma IBM) se folosesc pentru pãstrarea permanentã a informatiilor utilizate: programe de aplicatii, editoare de texte, compilatoare, date din aplicatii diverse etc.
        Pentru scrierea sau citirea informatiilor pe/de pe un disc se foloseste un dispozitiv special numit unitate de disc (disk drive).
        Interfata de disc fix permite cuplarea a douã unitãti de disc fix. Acest tip de disc este cunoscut sub numele de hard-disk (HD), încapsularea acestuia fãcându-se, de regulã, lângã componentele de bazã, împreunã cu mecanismul de protectie a capetelor de citire-scriere si cu un sistem de ventilatie a aerului. Din punct de vedere fizic, hard-disk-ul este închis într-o unitate care contine mai multe discuri de metal numite platane. Fiecare parte a unui platan este acoperitã cu un strat subtire de material metalic. In timpul functionãrii calculatorului platanele se rotesc cu o vitezã de peste 3600 rotatii pe minut. Fiecare platan este divizat într-o serie de cercuri concentrice care se numesc piste. La rândul lor aceste piste sunt împãrtite în mai multe sectiuni egale numite sectoare, fiecare sector având o dimensiune pe care se pot înregistra 512 B.
        Pentru scrierea si citirea informatiilor sunt folosite capetele magnetice disponibile câte unul pentru fiecare fatã de platan. Acestea sunt fixate într-un ansamblu distinct care, pe baza unui dispozitiv special, care permite miscarea lor concomitentã.
        Hard-disk-ul poate avea o capacitate de memorare de cel putin 10 MB, ajungând astãzi la capacitãti uriase, de ordinul GB (GigaBites). 1 GB = 1024 MB.
        Capacitatea totalã a unui disc se poate calcula foarte simplu, dacã se cunosc urmãtoarele elemente:
                  - mãrimea unui sector (512 B),
                  - numãrul de sectoare pe o pistã,
                  - numãrul de piste de pe platane,
                  - numãrul de suprafete de pe platane care pot contine date (de regulã, acelasi cu numãrul de capete de citire/scriere).
        Produsul acestor patru elemente furnizeazã capacitatea discului mãsuratã în bytes. De exemplu, dacã avem de-a face cu un hard-disk cu 10 platane (fete), cu 900 piste fiecare si cu 34 sectoare pe pistã, atunci avem de-a face cu o capacitate egalã cu:
                512 x 34 x 900 x 10 = 156.672.000 B = 153.000 KB.
        Numãrul de piste de pe un platan este acelasi cu numãrul pozitiilor capului de citire/scriere. O aceeasi pistã de pe fiecare platan formeazã asa-numitul cilindru al hard-disk-ului. Ca urmare, numãrul de cilindri este dat de numãrul de piste de pe o suprafatã.
        Hard-disk-ul, în general cel de capacitate mare, sporeste considerabil eficienta calculatorului si comoditatea utilizãrii acestuia. Existã, însã si posibilitatea de a folosi un calculator fãrã disc fix.

Exemple de hard-disk-uri

        Firma / Tip hard-disk                       Capacitate
         Fujitsu ATA                                     264/35 2/530 Mb
         Fujitsu  SCSI                                532 Mb/1,08/2,05 Gb
         Fujitsu Alegro-2 M2934/M2932           2.1/4.3 Gb
         IBM Alladin DALA3540                          540 Mb
         IBM Pegasus DPEA31080/DPES3108     1.08 Gb
         IBM Ultrastar DFHS-S1F/S2F              1.08/2.16 Gb
         IBM Ultrastar DFHS-S2W/S4FW         2.16/4.32 Gb
         IBM Winchester                                       10-80 Mb
         Maxtor  AV/AP 270/425/                     850-1626 Mb
         Seagate.Medalist 425xe                      540/720/1080
         Seagate Hawk 1                                        1200 Mb
         Western Digital Caviar                        850-1600 Mb
 

I.5.2. DISCUL FLEXIBIL (FLOPPY-DISK)

        Primele discuri utilizate la calculatoarele personale au fost cele flexibile, care permiteau stocarea informatiilor pe maximum 160 KB. De-a lungul timpului capacitatea de memorare a acestora a crescut,  ajungându-se astãzi pânã la 2.8 MB. In acelasi timp volumul fizic al acestora s-a micsorat, de la 8 inches la 3.5 inches, discurile flexibile de 8 inches dispãrând practic din uz.
        Floppy-disk-ul (FD), asa cum mai este numit discul flexibil, este o placã rotundã, platã, asemãnãtoare celor de pick-up dar de dimensiune mult mai micã, impregnatã cu oxid feric, de fapt o substantã formatã din particule mici, capabilã sã retinã câmp magnetic. Aceastã placã este acoperitã de un plic plastic rigid sau semirigid pentru protectie. Informatiile sunt memorate pe aceastã placã prin intermediul unui cap de citire/scriere, care modificã orientarea particulelor magnetice. Orientarea într-o directie reprezintã cifra binarã 0, iar în directia opusã cifra binarã 1.

        Interfata de disc flexibil permite conectarea uneia sau a douã unitãti de disc flexibil. Cele douã tipuri de unitãti sunt caracterizate de urmãtoarele capacitãti:
                 - prima unitate (A): de regulã de 5,25 inches, cu capacitatea de 1,2 MB memorie.
                 - a doua unitate (B): de regulã de 3,50 inches, cu capacitatea de 1.44 MB memorie.
        Discurile flexibile se mai numesc si dischete (în englezã, diskets). Ele permit transportarea informatiei (date, programe, documente etc.) de la un calculator la altul; totodatã, ele permit pãstrarea informatiei care nu se foloseste permanent, pãstrarea copiilor de arhivã a informatiei de pe hard-disk etc.

        Cele mai rãspândite dischete erau la începutul anilor 90, cele de 5,25 inches (13,3 mm), cu capacitãtile de:
                 .  360 KB (Double Side/Double Density , DS/DD),
                 .  1,2 MB (Double Side/High Density, DS/HD).
        Acestea cer însã o permanentã îngrijire: se pãstreazã în plicuri de hârtie, se instaleazã cu atentie în unitãti, nu este permisã atingerea stratului magnetic de pe dischetã, nu este permisã îndoirea sau pãstrarea în locuri cu praf etc.
        Dischetele de 3,5 inches (8,9 mm),  care au o capacitate de 1,44 MB, sunt cu mult mai fiabile, ele fiind încorporate într-un plic de masã plasticã. Acestea au început sã fie utilizate pe scarã largã si se pare cã, în curând, vor înlocui aproape complet pe cele de 5,25 inches.

        Inainte de prima utilizare dischetele trebuiesc formatate (dacã acestea nu au fost deja preformatate din fabricã), procedeul însemnând o initializare într-un mod special cu ajutorul unei comenzi a sistemului de operare MS-DOS.
        Fiecare dischetã contine în zona superioarã o fantã pentru protectie contra scrierii. Dacã aceastã fantã este acoperitã, atunci scrierea informatiei pe dischetã nu mai este posibilã.

        Dischetele sunt folosite, de obicei, pentru a pãstra copii de rezervã a fisierelor, programelor si datelor. Ele se folosesc, de regulã, atunci când este necesarã aducerea datelor pe hard-disc, dar si în anumite cazuri în care se doreste a transfera anumite date dintr-un calculator într-altul. Din acest punct de vedere se impune ca ele sã fie extrem de sigure, ceea ce nu se întâmplã întotdeauna. Rigiditatea sau semirigiditatea plicului exterior în care sunt incluse dischetele ajutã la protejarea acestora de influentele câmpurilor magnetice, de zgârieturi, praf etc. Totodatã, existã si alte mijloace software sau hardware de a proteja informatiile memorate pe o dischetã. Unul dintre acestea, din punct de vedere hardware, se referã la posibilitatea blocãrii scrierii altor informatii pe dischetã prin intermediul fantei de protectie. Din punct de vedere software, existã programe specializate pentru a proteja logic informatiile de pe dischetã, pentru a le recupera uneori atunci când acestea au fost deteriorate etc.

I.5.3. Compact-Disk-ul

        Un compact disk (CD), cunoscut si sub numele de disc optic, este un disc metalic, slefuit, care nu mai memoreazã informatia pe baza câmpurilor magnetice, ci prin scanare opticã, un procedeu care are la bazã o sursã de luminã foarte puternicã precum un laser si oglinzi. Este folosit pentru stocarea informatiilor digitale de volum foarte mare (circa 600 MB, adicã echivalentul a circa 400 de dischete).
        Un drive CD-ROM (Compact Disk-Read Only Memory) este un dispozitiv de stocare bazat pe un disc optic si pe tehnologia acestuia. Face parte din categoria unitãtilor periferice de extragere (citire) a informatiilor memorate. Utilizarea acestor dispozitive este de datã recentã iar performantele sunt de-a dreptul uluitoare.
        Viteza de lucru a unui compact disc este imensã în comparatie cu cea realizatã cu discuri obisnuite. Rata de transfer a datelor atinge, în cazul simplei viteze, circa 150 KB/s la un timp de acces 300 ms, iar în cazul regimului de dublã vitezã, 250-350 KB/s la un timp de acces de 250 ms.
        CD-ROM-urile pot fi utilizate la consultarea textelor, sunetelor, documentelor, desenelor, a graficii artistice, a video clipurilor, a aplicatiilor multimedia etc.
        In privinta modurilor în care un CD-ROM poate fi conectat la un calculator acestea pot fi urmãtoarele:
             - intern, în carcase speciale, precum discurile flexibile, sau
             - extern, în afara calculatorului, legãtura cu acesta fãcându-se prin cablu si mufe speciale; acest mod prezintã avantajul portabilitãtii.

I.5.4. LITERE ALOCATE UNITÃTILOR DE DISC

        Un calculator contine, de regulã, mai multe unitãti de discuri magnetice. Denumirea acestor unitãti este recunoscutã prin literele A:, B:, C:, D: etc. astfel:

             A: prima unitate de disc flexibil;
             B: a doua unitate de disc flexibil (dacã existã);
             C: prima unitate de hard-disk (disc Winchester);
             D: a doua unitate de hard-disk (dacã existã);
             E: a treia unitate de hard-disk (dacã existã) etc.
 

I.5.5. COMPONENTELE UNUI DISC (ZONE )

        Memoria unui disc este împãrtitã în patru zone principale:
             a) system loader, zona în care se pot încãrca fisierele sistemului de operare MS-DOS: IO.SYS, MSDOS.SYS etc. Atunci când sistemul de operare este încãrcat pe un disc (comanda SYS) se spune cã discul respectiv este un disc sistem, adicã un disc de pe care se poate porni (boot) sistemul de operare.
             b)  root, zona rãdãcinã; aceastã zonã reprezintã nivelul superior pentru setul de informatii organizate ierarhic (în structura arborescentã a directoarelor ocupã locul din vârf). Punctul de intrare în arborele directoarelor se numeste director rãdãcinã, de fapt directorul din care se desprind celelalte directoare si directoare.
             c) FAT (File Allocation Table) sau tabela de alocare a fisierelor, rezervatã pentru pãstrarea principalelor  caracteristici ale fisierelor memorate. Aceastã tabelã, folositã de unele sisteme de operare printre care si MS-DOS, permite urmãrirea statutului diferitelor segmente de spatiu pe disc folosite la memorare. Fisierele pe un disc sunt înregistrate, dupã cum permite spatiul disponibil, în grupuri fixe de caractere si nu întotdeauna în mod continuu. Ca urmare, un fisier poate sã fie împrãstiat în segmente, pe întreaga suprafatã a discului. Tabela de alocare a fisierelor întretine o hartã a spatiului de memorare, marcând distinct segmentele utilizate, neutilizate, defecte etc. Ea tine si legãtura prin memorarea adreselor la care se gãsesc toate "bucãtile" dintr-un fisier, putând la nevoie sã-l integreze complet.
             d) zona fisierelor, cea mai mare zonã a discului, rezervatã pentru pãstrarea fisierelor memorate.

Inapoi                                                               Inainte
Prima paginã