Capitolul I
COMPONENTE DE BAZÃ ALE CALCULATORULUI

I.2. MEMORIA INTERNÃ

        Memoria este un circuit care permite stocarea si citirea informatiilor. In general, când se vorbeste despre memoria calculatorului se întelege cea externã reprezentatã de cele mai multe ori prin hard-disk, floppy disk etc. In acest paragraf noi ne vom referi numai la memoria internã, adicã la stocarea rapidã a informatiei cu ajutorul semiconductoarelor direct conectate la microprocesor; memoria internã mai este cunoscutã si sub numele de RAM (Random Access Memory). Aceasta poate fi cititã si scrisã de cãtre microprocesor sau alte dispozitive hard, numindu-se, din acest motiv si memorie volatilã. La deconectarea calculatorului, toate informatiile stocate în memoria RAM sunt pierdute. De aceea este necesar ca înainte de închiderea calculatorului sã fie salvate în memoria externã (hard disk, floppy disk etc.) fisierele care sunt necesare si altãdatã.
        Accesul random la o memorie se referã la capacitatea unui computer de a gãsi si merge direct la o anumitã locatie fãrã sã fie nevoie de o cãutare secventialã pornind de la prima locatie de memorie.
        Ca exemplu, microprocesorul 8086 poate adresa sau utiliza un spatiu de memorie de 16 blocuri, fiecare de câte 64 KB, deci un total de memorie de 1 Mb (1024 KB) cu urmãtoarea distributie:
             - primele 10 blocuri , reprezentând 640 KB, constituie memoria de lucru obisnuitã (memoria RAM). O parte din aceasta este folositã de cãtre sistemul de operare, restul fiind la dispozitia utilizatorului.
             - urmãtoarele 5 blocuri sunt folosite pentru memoria ecran si alte extensii.
             - ultimul bloc este folosit pentru memoria ROM (Read Only Memory), care este nemodificabilã,  fiind din constructia calculatorului înscrisã cu anumite programe specifice. O parte din aceste programe au fost denumite BIOS (Basic Input-Output System), fiind cele mai importante si oferind functii comode si rapide pentru operatiile de intrare/iesire.
        Memoria ROM, care poate diferi de la un calculator la altul, permite numai citirea informatiilor înscrise. Procedeul prin care ajung anumite date (informatii, programe etc.) sã fie înscrise definitiv în ROM se numeste "arderea memoriei". Odatã înscrise acestea nu mai pot fi modificate. Evident, o memorie ROM este mai dezavantajoasã, întrucât continutul acesteia nu poate fi modificat si totodatã citirea acesteia este mai lentã decât în cazul memoriei RAM.
        In principal, memoria internã a unui computer este organizatã dupã structura urmãtoare:
             - memoria conventionalã, care cuprinde primii 640 KB; ea contine atât o parte de memorie RAM, cât si una ROM. Practic, începând cu primele adrese de memorie conventionalã, întâlnim:
                     . baza de date ROM-BIOS
                     . zona de comunicatii DOS
                     . nucleul DOS
                     . driver-e interne
                     . intrãri definite de CONFIG.SYS si partea rezidentã de  COMMAND.COM (interpretorul de comenzi)
                     . o parte principalã de memorie RAM care reprezintã memoria disponibilã pentru utilizator.
             - memoria video, cuprinzând suprafata de la 640 pânã la 786 KB;
aceasta contine informatiile prezente pe ecran, ca si cele referitoare la culoare, luminozitate etc. Componenta care face legãtura dintre ecranul grafic si memoria video se numeste adaptor grafic. Acesta organizeazã afisarea caracterelor (litere, cifre, alte semne) pe ecran.
             - memoria expandatã, cuprinsã în continuare pânã la 832 KB
             - o zonã rezervatpã, care se întinde în continuare pânã la 960 KB
             - memoria RAM-BIOS, între 960 KB si 1024 KB (1 MB)
             - memoria extinsã, peste 1 MB, ajungând, în cazul microprocesoarelor 80386 sau 80486, pânã la 4 GB (1 GB = 1024 MB).

Inapoi                                                                  Inainte
Prima paginã